9.24.2017

Zupa fermecată a lui Uica Mihai

Cetind o postare a precinului Mircea Groza de la Zalău, Zupă de carne, m-a prins mistuitoarea poftă de o zupă ca în banat şi în crucea dimineţii am pus oala (de fapt un oloi de cinşpe litre) să fiarbă molcom că aşa trebe zama asta să fie trebăluită, numai la foc mic, cetişor- cetişor, ca să nu se tulbure şi să nu piardă gusturile cele bune.
Mai întâi aleg patru morcovi mari pe care nu îi curăţ de coajă ci doar îi spăl frecaţi cu buretele iară morcovii aceşteia, alături de două rădăcini de pătrunjel, una de păstârnac şi o ţelină tăiată în opt, la fel lăsate în coaja lor şi întregi, le pun în cruce pe fundul oalei drept temelie. Şi peste ele aşez o scăriţă de porc proaspătă, două aripi de curcan, un sfert de găină bătrână, jumătate dintr-un rasol de vacă şi mai un os cu măduvă, câta piept de gâscă şi două pulpe de raţă. O linguriţă vârfuită de piper boabe, o foaie de dafin două linguri de sare, apă cât să stea deasupra cărunrilor de două degete şi pe foc cu capac deasupra trei ceasuri, numai focul potrivit să susure oala şi să nu dea clocote mari. Spre sfârşit adaug câteva foi de ceapă şi mai las să fiarbă ca să prindă culoare.
Când curge măduva din osul de vită, strecor fiertura cetişor prin sită iar cărunrile le mănânc la botu calului, fierbinţi cu hrean. Bine înţeles fac parte cinstită şi căţelei Biba şi mâţoilor Juju şi Fifi.
Nevastă- mea îşi alege osul cu măduvă şi scăriţa de porc iar legumele le ţin să le fac cu maioneză şi piept de gâscă un fel de salată.
Acuma despre zeama strecurată în care să nu uiţi cumva foaia de dafin:
E o supă clară concentrată pe care poţi să o farmeci cu găluşte de gris, cu tăiţei de casă, cu şpeţele daţi pe răzătoare, mai dregând- o cu pătrunjel verde, şi niţel piper măcinat.
Trei castroane am sorbit ca hulpavul ca să am putere să mă aşez la tastatură pentru postarea asta şi mulţam lu Dumnezeu că mă ţin încă baierele să gătesc, să mănânc şi să scriu.
Şi vă doresc şi vouă la fel !!!

9.10.2017

Gâscă îndopată

Trăiesc o duminică înţepenită, scoasă din fuiorul ei, pentru că buzumeneala celor două zile de rugă la Buziaş m- a scos din trocile mele şi acum stau pe gânduri şi cujet, ce scurte s-au făcut ceasurile, zilele, săptămânile şi anii, parcă s- a strâmtat timpul şi nu mai poţi să îl îmbraci ca pe o cămaşă.
Parcă ieri era primăvară şi se făcea de Paşte, cu ouă roşii şi miel la cuptor, şi iaca se face de toamnă cu ruginiu în platani şi gâşte îndopate cu boabă de strugure şi miez de nucă pârpălită pe pat de varză drupeşă şi ardei roşu firoscos.
Şi parcă ieri îmi mijea mustaţa şi mă bărbieream întâia-ş dată şi acuma numa ce am tâmplele albe şi laba gâştii în colţul ochilor, că tot vorbim de gâscă îndopată.
Şi că pomenirăm aşa de minunea asta, iacă vă învăţ cum să aşterneţi una săftoasă pe masa de duminică.
Şi o să vedeţi că timpul se lărgeşte la loc şi o să vă încapă iară, în mânecile lui.

Gâscă îndopată la cuptor

Că să îţi iasă la meserie gâsca asta, ai două căi de urmat:
Fie tai, cureţi şi rânduieşti repede gâsca pentru fript, să nu dureze mai mult de jumătate de ceas altfel i se împietreşte carnea şi iese friptura iască şi cu gust de carton gofrat...
Fie tai gâsca pe îndelete, o opăreştijumuleştipârpăleşti fără grabă şi în tihnă, iar mai apoi o freci cu sare peste tot şi pe dinăuntru şi pe dinafară, o înveleşti în două rânduri de prosoape curate ori în pânzărie de in şi aşezată pe o tavă o laşi două zile la fezandat în cămară, la întunerec şi temperatură constantă....
Şi dacă ai gâsca pregătită, iei măruntaiele ei, ficat, rânză, inimă, le clocoteşti un sfert de ceas în apă cu sare, dafin şi boabe de piper, la tai bucăţi şi le căleşti dimpreună cu ceapă tăiată solzişori, ardei capia mărunţit, pătrunjel verde la urmă şi nu îţi rămâne decât în călitura asta uşor răcită să amesteci miejii de nucă traşi la tigăiţă şi striviţi cu sucitorul pe planşeta de tăieţei, boabele de strugure Otel, cu boaba măruntă, neagră şi împarfumată, să mai dregi cu sare, piper, nucuşoară şi cimbru, apoi umpli gâsca pe sub coşul pieptului, o coşi cu şfară înmuiată în vin şi o aşezi în tavă.
Mă gândesc ce am uitat să îţi spun: vezi că la târtiţa gâştii o să găseşti untură galbenă pe care o tai şi o topeşti în tuci iară în grăsimea asta înmulţită cu ulei, căleşti varza dulce tăiată fideluţă, amestecată cu făşii de ardei Kapia şi ardei bulgăresc şi pe patul ăsta auriu şi îmbietor aşterni gâsca îndopată.
Stropeşti cu vin alb sec, adaugi boabe de piper, crenguţe de cimbru, dafin, mai adaugi niscaiva apă călduţă şi potriveşti cuptorul cam la 170 de grade.
Trei ceasuri să stea gâsca acolo întoarsă de două ori de pe o parte pe alta şi gata.
Nu te mai învăţ cum se mănâncă pentru că doarece şi fiindcă, ar fi prea din cale-afară !!!

8.12.2017

Sarmale în post... dar nu de post

Şaptezeci de bucăţi în- numărate, prefirate, gugulite şi mângâiate, să nu le fie de deochi.
E un soi de antrenament pentru praznicul de Sântămărie, când înfiorător şi urieşesc ospăţ mă aşteaptă, aşa că mi-am făcut pofta după care tânjesc încă de la festivalul de la Moldova Veche, când poftind la sarmale, am zis că îmi agonisesc nişte înfoiate din astea de pe la prieteni, că ce casă de Bănăţan nu are sarme pe masă în vichend.
Dar n-a fost să fie, prietenii mei pe care i-am călcat, mănâncă tot lucruri uşoare, brânzăroşiicastraveţiardei, stufaturi reci de legume, dovlecei ţuşpais, salate închipuite a dietă şi drept care n-am avut încotro şi m-am suflecat personal.
Deci un kil jumate de carne fragedă de viţel (avea notenaşul 130 de kile în viu pe cântar) jumătate de kilogram de slănină aspră de porc de pe coapsă, un sfert de kilogram de carne afumată scoasă din canta cu untură. Cini măsuri de orez, jumătate de kilogram de ceapă călită, o vânătă aşijderea şi patru gogoşari durdulii. Ca să tai gustul aspru am adăugat şi un pahar- ochi de bulion proaspăt, iar varza a fost de cea nouă, opărită în apă cu oţet şi vin alb nemernic, aromat cu dafin, boabe de piper şi cimbru.
Oala o să fiarbă începând de acum trei ceasuri sarmalele numai coperite cu apă îndoită iarăşi cu bulion, apoi o să mai stea un ceas la cuptor.
Şi doamne, dacă nu le-oi mânca pre dânsele la botul calului, oftând şi ghigârţăind, să mă fluieraţi a huiduială. 
Nu cu mămăligă, nu cu smântână, doar cu un coltuc negru de franzelă şi cu o stacană rece de bere alături.
Iar Domnul o să zâmbească galeş şi o să-mi ierte lăcomia şi că am călcat peste post. că doar sunt copil de suflet şi cunoscut sus acolo drept nu prea dus la beserică...

8.10.2017

Plachie de peşte

Mi-a văzut un prieten postările de la Dunăre şi a dat buzna peste mine, aseară aproape în crucea nopţii. Şi m-a purcarisit şi m-a blagoslovit aşa ca între prieteni. hulpav mâncător de peşte fiind el, că dacă nu îi fac o plachie de peşte ca la mama ei îmi taie cauciucurile de la Ford şi îmi mânjeşte poarta cu ceva ce nu se poate spune pe blog.
Adevărul că era cîta beut, de aia nici nu l-am servit decât cu apă cu gheaţă şi i-am promis că mâine seară, adică astăzi îl aştept cu plachie şi mălai copt.
Şi l-am dat afară ca pe un nesimţit, că mă tulburase şi pe mine în poftele mele de mâncău iar astăzi de dimineaţă m-am dus la piaţă la Logoj şi mi-m agonisit cinci plătici proaspete şi doi cleni să fac prietenului pe voie.
Şi cam aşa face Uica o plachie memorabilă:

Pşetii rânduiţi şi curăţaţi, vin crestaţi la jumate de deget de-a lungul grătarului coastelor, apoi proftuluiţi cu sare şi piper, fripţi pe grătar la foc iute şi lăsaţi să zacă în tipsie de lut acoperită, ca să asude. 
Tot pe grătar pârpâlesc cepe întregi, ardei gras de cel galben şi roşii cu carne moale care au mult suc întrânsele.
Iar legumele curăţate de arsuri, vin tocate la cuţit, călite niţel cu ulei de susan şi de porumb, aşezate într-un strat  mai gros în vasul de lut, deasupra se rânduie peştele fript mai turnând acolo şi zeama pe care a lăsat- o, se intercalează numai două crenguţe de cimbru proaspăt, două foi de dafin şi o linguriţă de piper, apoi se acoperă tot mişmaşul ăsta cu încă un strat de legume călite. Mai puţin vin alb sec drept adaos şi vasul căpăcit merge la cuptor, o sută cincizeci de grade timp de un ceas.
Reţeta mălaiului o găsiţi aici:
Şi dacă aţi purces a le face pe amândouă, ce să vă mai învăţ, că să băgaţi gogârţ- gogârţ şi să înfulecaţi- nerăsuflaţi, ştiţi şi singuri.
Aşa că, spor la treabă.

PS
M-a sunat prietenul meu să îmi comunice foart eimportant că pleacă pentru două zile la arad şi nu mă poate onora la cină.
Aşa că m-a lăsat cu plachia în soare şi deci am să o dau la câini !!!

8.04.2017

Somn glazurat

Şi dacă tot mă duc în Ţara peştilor la Moldova Veche, pe malul Dunării, unde are loc Festivalul Ceaunul de Aur 
apăi am de gând să vă ţâţâi poftele cu o reţetă pe care o fac foarte rar fiindcă e pretenţioasă la peşte şi la calitatea lui. 
SOMNUL GLAZURAT
e o delicatesă aparte şi mă omor să îl am pe masă măcar de două ori pe an.
Deci să purcedem:
Trebuie să te dai peste cap să faci rost de un somn musai peste zece kile, ca să te ardă la buzunar şi să îţi subţieze penzia, aşa cum se întâmplă la mine.
Cu cât e somnul mai baban, cu atât e mai bine.
Şi dacă ai hotărât ca din cap coadă şi oarece ciozvârte să faci o ciorbă ca la mama ei, burta să o prefaci în saramură iar din alte bucăţi să închipui o pană rasol, fiartă în ulei cu dafin, să îţi opreşti dinspre partea cozii trei sau patru felii tăiate transversal, groase de trei degete.
Iar feliile astea le înmoi în apă cu sare şi zahăr şi le pârjoleşti pe un grătar supra- încins, numai câte un minut pe o parte şi pe cealălaltă.
Apoi să le laşi la odihnă pe un taler şi tot pe grătar să pui să se pârjolească două cepe cu tot cu foile lor, numai tăiate în două, doi ardei graşi, câteva roşii întregi şi după ce le-ai perpelit întorcându- le mereu cu cleştele, le pui să fiarbă dimpreună după ce le-ai curăţat de cenuşă şi de arsurile grave, într-o oală cu două polonice de zeamă de peşte de la ciorbă.
Ei şi când au clocotit ele de s-au făcut praf, strecori zeama asta prin sita fină, adaugi nişte linguri de sos de soia (mai multe că dau gust bun), piper măcinat, două linguri vârfuite de zahăr brun, un strop de coniac adevărat, nu din cel prefăcut cu chimicale puturoase şi o cană de vin roşu sec. Nu strică să ai şi o lingură de oţet balsamic în sosul ăsta pe care îl mai fierbi niţel adăugând în fiertură şi nişte ciuşcă iute de să îţi iei câmpii.
Şi când sosul scade şi devin mieros, adică mai dens şi mai întunecat la culoare, aşezi rondelele de somn într-o tavă cu puţin unt, torni sosul deasupra şi bagi pescăraia asta în cuptor să se coacă şi să vâlvâie de arome.
Întoarce peştele în tavă, mai stropeşte-l cu lingura şi o să obţii bunătatea asta pe care să o mănânci cu mâna şi cu felii de pită albă.
Offf! 
Îmi lasă gura apă, de-abia aştept să ajung la Dunăre şi dacă n-oi prinde un somn cât mine de mare, să nu îmi spuneţi Uica.
P.S.
Somnul ăsta e deja prins şi mă aşteaptă în răcitor

8.03.2017

Căldură mare monşer

Mi se topesc ţiglele pe casă, iar fântâna clocoteşte molcom de parcă aş fi pus-o să îmi fiarbă supă.
Teroare monşer, teroare nu altceva, nu am loc să mă culcuşesc în frigider, l-a burduşit Nemţoaica preventiv cu de toate, aşa că mi-am găsit scăparea precum în copilărie la furtunul de stropit florile.
De cinci ori m-am duşat astăzi şi mă mai duc să mă stropesc încă o dată împreună cu căţeluşa Biba, iar mai apoi o să îi trag un somn ostenit de principe tomnatec.
Dar prima dată îmi tocmesc o mâncare de vară care bună este scoasă din frigider şi înfulecată fără pâine şi numai cu o salată de roşii simplă: sare- piper- ulei.
Deci să fierbi o pungă de paste făinoase, fie melcişori, fie fussili, să le strecori, să le clăteşti cu apă rece (după ce s-au umflat fireşte), apoi să le amesteci cu feliuţe de şuncă de Praga, măzăre din conservă, castraveţi acri tăiaţi ca pentru salata de boeuf, mai adaugă nişte ardei gras tăiat fidea şi amestecă totul cu smântână, potriveşte gustul din sare, piper, adaugă puţină nucuşoară rasă şi bagă compoziţia la rece în frigider.
Când o serveşti să ai şi salata păstrată la rece, iar lângă neapărat un şpriţ aburit, slab, de vin sec cu suc de fructe.
Chiar dacă nu răcoreşte perfect, dă senzaţia că da.
Plus că e bună- bună, uşor de digerat şi nici nu îngraşă.
Din păcate.

7.28.2017

Zugrăveală picantă

Ne-am apucat de zugrăvit, iar Zugrăvoaică- şefă e Nemţoaica de nevastă- mea că ea e căpitan manufacturier la toate cele tehnice ale casei. Să o vedeţi ce colecţie de cuie, holtz- şuruburi şi alte mărunţişuri de bricolaj are, e mai tare decât fraţii Mario. Bate, ciocăneşte, ştimuieşte, gletuieşte, numai zic de vopsit şi văruit, că îmi dă clasă de mă podideşte ruşinea.
Eu născut cu două mâini stângi şi prea mult creier sunt folosit pe post de troagăr la munci mai brute, adică ridică aia, dă jos aia, mută aia, sparge aia şi aşa mai departe.
Dacă ar fi fost după mine, nu zugrăveam de fel. Pereţii îmbâcsiţi cu nicotină şi monoxid de carbon mă inspiră şi văd în petele galbene de pe tavan şi de deasupra sobelor, închipuite peisaje bucolice măiastru încropite.
Mai ales fiindcă pentru că şi deoarece, pe mine de o săptămână m-a prins febra conservelor de iarnă, fiindcă mi-a dat grădina atâta rod că  e musai să.
Şi fiindcă datorită zugrăvelii de vară am să demontez pentru câteva zile calculatoarele şi reţeaua de net, vă dau acum reţeta unei conserve mai paşoptiste pe care o prepar astăzi pendulând între atelierul manufacturier instalat în aer liber şi zugrăvitul nemţoaicei care din când nîn când mă strigă pe geam şi îmi dă de lucru precum unui servant la tun.
Aşadar:

Dovlecei picanţi
-cam trei kilograme de dovlecei tineri, curăţaţi de coajă, tăiaţi rondele şi pârpâliţi pe grătar, cu sare şi piper.
- un kilogram de ceapă tăiată solizişori călită în ulei cu sare, piper, zahăr şi un strop de oţet balsamic.
- un kilogram de roşii tăiate felii.
- trei căpăţâni de usturoi date prin blender cu un sfert de litru de ulei şi două sute de mililitri de oţet
În borcane sterilizate intercalez dovleceii, ceapa şi roşiile. încălzesc sosul de usturoi până la şaizeci- şaptezeci de grade, îl torn în borcane, căpăcesc şi bag borcanele în bainmarie acoperite ochi cu apă, pentru patruzeci de minute.
Picanteria asta e bună iarna mâncată lângă friptui ori cârnaţi, sau cum face Nemţoaica, unge felii de pâine prăjită cu untură, pune picanterie deasupra şi mănâncă la micul dejun cu ceai de mentă. Chiar că e o potriveală nemaipomenită. Gata, demontez calculatoarele şi netu, pentru câteva zile.
Şi să ştiţi că în fotografie nu e Nemţoaica.
Aş vrea io....

7.27.2017

Gomboţi altfel

Gomboţii, sau găluştele cu prune cum le numesc bănăţenii, sunt preparatul care trezeşte nostalgii, pofte barbare şi chiar pasiuni.
Cam aşa s-a întâmplat şi în cazul meu, pentru cei care nu ştiu, în 2011, în Parcul  Rozelor din Timişoara am făcut un record mondial de 3.300 de găluşte cu prune gătite în 24 de ore.
Dichisite cu sos de iaurt şi lămâie, ornate cu sirop de zmeură, au avut un succes nebun şi am văzut bătrânei demni zâmbind copilăreşte în faţa porţiei vârfuite.
De atunci şi până acum m-am jucat de-a găluştele în fel şi chip făcând probe dând rateuri ori obţinând sublime înfăţişări de gonboţi aşa că pot fi numit fără echivoc Împăratul Găluştelor.
Şi dacă nu mă credeţi "pă onoare dă cuvânt" apăi ia luaţi de aici:

GOMBOŢI APERITIV

Întocmiţi alene şi cu grijă un aluat pentru găluşte conform reţetei cunoscute: cartofi , făină albă, ouă, numai adăugaţi în plus în aluat câteva linguri de brânză proaspătă de vacă, sare mai multă, piper râşnit şi nişte seminţe de susan trase la tigăiţă.
Dacă aţi tocmit aluatul daţi- vă peste cap să găsiţi nişte caise din sortul acela micuţ cu gust dulce acrişor şi spintecaţi fructele pentru a le scoate sâmburul.
Iar în căuşul caisei (să nu fie desfăcută de tot astfel încât să o puteţi reconstitui) puneţi un cubuleţ de brânză sărată înveliţi caisa cu o felie străvezie de costiţă afumată şi îmbrăcaţi- o în aluat pentru a obţine gomboţul trufaş.
Şi batalionul de gomboţi vine fiert obşteşte aşa cum ştiţi, în apă cu sare şi chimion.
Iar găluştele fierte vin tăvălite pentru a isprăvi printr-  un rumeguş făcut din biscuiţi săraţi daţi pe răzătoarea fină, amestecaţi cu caşcaval ras, nucă rasă, sare, piper şi un strop de unt fierbinte.
Minunile astea aşezate în farfurie acceptă diverse sosuri alături, chiar şi smântână neaoşă şi sunt atât de bune că cer vin alb sec lângă şi se mănâncă paşoptist, adică numai câte opt o dată.
Ei, sunt Împărat ?

7.26.2017

Am îmbulionat- o

Mai repede decât ar fi sorocit după calendarul moşilor şi babelor, am purces la facerea bulionului pentru gătit.
În mod normal timpul potrivit pentru fierberea molcuţă a părădaisei este între Sânta Mărie a Mare şi Sânta Mărie a Mică adică 15 August- 8 Septembrie.
Atunci are roşia saft, zvâc şi gust, iară fiertura ţine în sticle şi borcane fără primejdie să facă floare ori să se înăcrească.
Dar anul ăsta am puzderie de părădaisă, parcă străluceşte grădina iar de copt au dat în copt iute de tot fiindcă a fost arşiţă cum nu mai îmi aduc aminte să fi fost de prin copilăria mea.
Deci şi prin urmare, vă predau la cheie reţeta mea de bulion poate faceţi încercare să vedeţi ce şi cum.
Roşiile se culeg ori se târguiesc din piaţă pe alese, adică să fie cărnoase, tari, bine coapte şi fără pete, lovituri ori alt defect vizibil.
Şi bine spălate în ape reci, roşiile se rrrup cu mâna ca să sară mustul lor şi pe şorţul bucătarului şi se pun straturi într-un blender de mare viteză cel puţin zece mii de turaţii.
Musai să aveţi o astfel de sculă care face roşiile pastă fină, în care nu mai deosebeşti pieliţe ori seminţe.
Că metoda clasică de dat la manivela maşinii cu separator de sită, înlătură părţile acestea esenţiale ale fructului, că doară judecând drept, unde să îţi ţină roşia cele mai importante şi mai vitale substanţe?
În pieliţa ei diafană, pentru protecţie şi în seminţe pentru progenitură.
Aşadar roşile date prin blender cu răbdare se amestecă cu sare, piper boabe, foi de dafin, frunze de busuioc şi se aşează pe o plită groasă cu foc molcom o oală- tuci- băgic- ceaun dar obligatoriu cu fundul gros în care bulionul se fierbe două ceasuri mai mestecându-l cu linguroiul de lemn, mai blagoslovindu-l şi având grijă să nu  se prindă ori să împroaşte cu zeamă dimprejur.
Şi dacă a fiert bine părădaisa asta mecită, aşa fierbinte vine turnată în sticle de sticlă, iară nu în peturi ori alte drăcovenii şi se culcuşesc sticlele în plapumă ca să se răcească pe îndelete.
Şi nu mai trebuie sterilizare ori altceva, doar aşezate la loc întunecos şi cât mai răcoros iar de importanţă este să nu le mai clătinaţi de pe raft ci să le lăsaţi în linişte să zacă, luând numai câte una de trebuinţă pentru ce se cere în bucătărie.
Cam atât des pre îmbulionare, ia cercaţi şi voi.

7.17.2017

Ţâmpi de pui în Laboş

Şi ţinând eu să am un vichend în care să nu gătesc de fel agonisindu-mi de-ale gurii prin autoinvitaţie pe la prieteni, m-am trezit că mai toată lumea e în concediu, plecată aiurea şi care încotro, aşa că a trebuit să mă duc la restaurant cu Nemţoaica şi ne-am îndopat cu hamsii, mititei şi cartofi prăjiţi, până la leşin şi o palmă mai sus.
Aşa că astăzi drept răzbunare şi tânjitor fiind după ceva bun, am luat două kile de pulpe de pui, le-am marinat în bulion (de casă) amestecat cu un păhăruţ de coniac, măghiran şi pudră de curcuma, le-am fript nemerniceşte pe grătar  să se învârsteze, apoi le-am răsturnat într-un laboş vechi de fontă, am turnat marinata deasupra mai adăugând şi foi de dafin, cimbru şi un stropşor de pastă de ardei.
Şi am lăsat să dea laboşul în undă, l-am descântat şi când a început sosul să se închege sărind pe faianţă, am zis că Doamne ajută şi gata.
N-am garnitură, cui îi mai trebuie, iaca pită boamfă şi limonadă fiindcă am de condus în seara asta niscaiva kilometri.
Şi o să am grijă ce nu mănânc să rămână în frigider, iar la noapte, pe pâjbâite am să dai iama în laboş şi am să mă pătez pe pijama.
Şi mă jur să nu mai fac vichenduri flămânde.

7.15.2017

Vichend flămând

Nici de-al dracului nu mă pun să gătesc vichendul ăsta, la micul dejun mâncăm mere, corcoduşe şi pâine muiată în ulei de măsline, iar pentru prânz şi cină plecăm să le căutăm aiurea, pe la prieteni, vecini şi în cel mai rău caz le oarece restaurante.
Vreau să mă simt boier şi băgat în seamă, ştiu că nu am decât prieteni pe măsura mea unde o să găsesc belşug şi chiar dezmăţ. 
Sarmale cu chintalul, înfofolite în varză dulce opărită cu moarea celei din toamnă, garnisite cu slăninuţă, costiţă afumat, ba chiar ştiu eu un ortac de-al meu care facea podea de şorici bunătăţii ăsteia.
Carne pohăită, adică nişte mai savante paneuri însoţite de piure galben de cartofi, salate drese cu sfială şi murături proaspete că a început sezonul lor, castraveţii făcuţi la soare sunt pişcători la limbă şi aşa de suavi că parcă sunt unşi cu ambrozie.
Poate ceva de pe grătar că e beteşug la noi la Buziaş să auzi cărnurile sfârâind pe cărbunii aţâţaţi cu crenguţe de cimbru uscat şi foi de dafin aruncate acolo în jăgărai. Îmi închipui deja nişte coaste marinate de cu seară, pârpâlite exact cât trebuie ca să aibe saft rozaliu lângă os, ori fleici care ţipă de dogoare şi se încovrigă când le aşterni în blidul răcit scos din frigider. 
Gândesc că n- o să mă pună prietenii să întorc eu cărnurile pe grătar şi o să mă lase în tihnă să beau vin rece şi suc de morcovi (despre sucul ăsta să nu mă credeţi)
NU mai zic de meşpaisuri, prăjiturile blagoslovite cu creme întortocheate la care toate prietenele noastre se dau maistore.
Şi dacă mi s- or închide uşile în nas, mă duc pe terasă la Avion să mănânc hamsii cu usturoi, ceafă la grătar şi oi bea bere cu stacana.
Ori mă duc la Aristocrat să mă îndop cu trei porţii- cinci de spaghete aproape italieneşti şi cu tocană de viţel ca în Gargantua.
Dar în nici un caz nu am de gând să aprind cuptorul vichendul ăsta, chit că dacă nu, scot din garniţă carne rece în untură, cârnaţi fripţi şi tai lângă ele, roşii ardei şi castraveţi din grădină şi tot încropesc ceva.
Că doar n-oi fi nebun să stau flămând nu ?

7.13.2017

Prânz de nehalit

Da, recunosc sunt un nehalit , un mâncău din cale-afară, neobrăzat şi de multe ori aproape porcotos în poftele mele.
Bunăoară acum, am frigideru plin, ghiftuit:
Ciorbiţa de ieri cu mangold şi carne de porc, ardei umpluţi, o zacuscă proaspătă cu vinete din grădina personală,  piftie de curcan rămasă de duminică şi chiar o găletuşă de îngheţată de iaurt cu zmeură. NU mai zic de cârnaţii iuţi şi costiţa fiartă în zeamă de vară... că vă fac poftă la modul ciudat !
Şi totuşi mi-a venit aşa o poftă de spaghete că nici n-am mai stat  să mă sfădesc cu Nemţoaica de nevastă-mea i-am spus să golească frigiderul în blidele căţeilor şi mâţelor, şi mi-am cumpărat spaghete de la Market, ca să le încropesc de poftă.
Ceva simplu, fără farfastlâcuri, dar săţios şi îmbelşugat. Toată procedura ţine paisprezece minute înumărate pe ceas şi vă învăţ şi pe voi să.
Dacă vă e.
Şi vreţi să.
Aşadat pun un snop de spaghete de un sfert de kil într-o tigaie foarte largă, torn apă clocotită din boiler cât să le acopere şi dau focul iute, să fiarbă pastele în opt minute, apoi le mai las cinci minute să se unfle, fără capac. Ingenioasă fierberea asta la tigaie.
În altă tigaie torn două sute de mililitri de smântână proaspătă, nu fermentată, arunc în ea două sute de grame de cotlet fiert şi afumat, tăiat petice neregulate, mai dau pătrunjel tocat deasupra, sare, piper, puţină nucuşoară şi doar un strop de coajă de lămâie lasă.
Şi las smântâna să fiarbă şi să scadă amestecând câteva minute ca să nu se ardă.
Între timp spaghetele mele sunt ca aurul, au supt toată apa din tigaie şi le torn într-un castron pântecos iar deasupra fac toping de smântână cu şunculiţă.
Chiar a ieşit o porţie căpcăunească, acum Nemţoaica trage cu ochiul să vadă dacă halesc tot, că i s-a făcut poftă şi ei şi ar cerşi o juma de porţie.
Ce să fac, îi las pe fundul castronului, că doar îi Nemţoaica mea cea de toate zilele.
Şi îi la fel de nehalită ca mine, ne potrivim mănuşă !!!

7.12.2017

Zama de astăzi


Făcusem promisiunea că astăzi vă învăţ cum se face un ketchup de corcoduşe, savant şi naturel dar mi-a dat în minte că am mai publicat reţeta asta cum doi sau trei ani, aşa că iacă- tă mă ţin de cuvânt punându- vă la îndemână link- ul unde găsiţi ketchup- ul:
http://uicamihai.blogspot.ro/search/label/Ketchup%20de%20corcodu%C5%9Fe
Iar în ceea ce priveşte zama de astăzi, am să vă povestesc despre ea,  pentru că mi s-a pus pe suflet să mănânc numai uscături din frigidere în ultimele zile, asta din pricina zădufului care aproape mi-a ucis grădina.
Aşa că am pus mâna să îmi fac o zamă densă şi plină de vitamine pe care, măcar în scris, o împărtăşesc cu voi.
Am început cu trei kilograme de oase de porc (cea mai nobilă legumă) pe care măcelarul, de dragul meu, le-a greşit tranşându- le cu mai multă carne pe ele.
Şi vă învăţ să luaţ aminte, carnea fără os e ca nunta fără mire, aşa că am pus să fiarbă greşeala măcelarului în oala minune timp de un ceas, până a picat carnea iar oasele au rămas galbene de o parte.
În fapt carnea am împărţit-o cu căţeluşa Bony şi mâţele Ţuţu, Juju şi Fifi, mie trebuind de trebuinţă doar zeama, o supă concentrată şi bogată în proteină.
Mai departe am ras pe răzătoare doi morcovi şi un păstârnac, o ceapă potrivită şi le-am călit cu puţină grăsime adunată de pe suprafaţa supei, am adăugat toate roşiile la fel date pe răzătoare, verdeaţa (pătrunjel şi ţelină)tăiată mărunt, iar la urmă am adăugat supa de carne, dregând oala cu piper boabe, sare şi două frunze de busuioc.
Un sfert de ceas a bolborosit oala apoi am adăugat ciudăţenia aceea verde din centrul imaginii, care se numeşte Mangold, adecă sfeclă de peţiol, tăiată mai grosolan şi nu am mai lăsat să fiarbă decât cinci minuţele zama cea de astăzi.
Când o să îmi scot primul castron o dreg cu puţin oţet de mere şi am să mă închin verii ăsteia nebune cu rugăciunea să îşi ducă zăduful în altă parte.
Mai pe la Ruşi !!!

7.11.2017

Prigat de corcoduşe

Dac-a i fost la furat peste gard prin vecini precum Uica şi ţi-ai agonisit aşa o coşniţă de zece kile de corcoduşe împarfumate, apăi am să te învăţ cum să transformi mireasma lor modestă într-o beutură de vară, răcoroasă şi plină de vitamine şi calciu.
Nepricepându- mă eu la etimologi, palaloghie şi alte alea lingvstice am numit-o după sticlele alea de le tot cară în coşniţe de la hipermarket cucoanele cu pălărie :
 PRIGAT DE CORCODUŞE.
Şi îmi fac în fiecare vară duzini de sticle din acestea şi iaca- tă vă dau şi vouă reţeta ca să vă răcoriţi în serile tulburi cu zăduf şi lună plină.

Pui zece kile de corcoduşe măsurate aproximativ, într-o oală pântecoasă, torni deasupra trei litri de apă, un sfet de baton de scorţişoară şi cinci cuişoare, pui capac pe oală şi o laşi să fiarbă la foc iute, un ceas.
O să vezi că corcoduşele (nu contează ce culoare au, numai să fie coapte şi bine spălate înainte) se mecesc şi se fac o pastă tulbure, pe care o laşi până seara să se răcească, apoi când o mesteci cul linguroiul de lemn, o să vezi că sâmburii se aleg şi cad la fund, aşa că alege numai pasta cu un polonic şi pune-o într- altă oală. La ultimele ture, când încep să apară sâmburii, dă-i totul prin strecurătoarea de tăiţei astfel încât oasele corcoduşelor să rămână albe şi singurele în strecător.
Urmează acum să bagi blenderul vertical în oală, mai adăugând jumătate de litru de suc stors din portocale, coaja de la două lămâi rase şi să blenderuieşti până te mulţumeşte rezultatul.
Şi să pui oala la fiet din nou pe foc, mai adăugând trei litri de apă clocotită, două kilograme de zahăr şi amestecând încontinuu, să ai răbdare până tot zahărul se topeşte şi se încorporează.
Mai potriveşte-ţi băutura din lichid în astfel chip să semene cu un nectar groşcior dar suficient de fluid, toarn- o fierbinte în sticle, pune la fiecare sticlă câte o jumătate de aspirină, aşează dop şi gata, la răcoare şi întuneric cu ele.
Iar în frigider să ai un loc anume unde să ţii câteva sticloanţe la rece ca să bei înfumurat ce eşti, că nu mai trebuie să te duci la hipermarchet.
Mâine, dacă vii din nou la mine pe blog, o să te învăţ cum să faci din corcoduşe şi un ketchup mai valabil decât cel din sticlele pântecoase de la magazin, mult mai hrănitor şi mai sănătos că ştiu că îţi plac friptanele şi ai nevoie de sos rafinat lângă ele

7.10.2017

Părădaisă uscată

Ziua asta de luni îmi pică precum o piatră în pantof şi nu ştiu de unde să o apuc şi cum s-o întorc.
Duminica de ieri a fost buimacă şi înghesuită cu mormane de ardei umpluţi, ardei copţi, ardei fripţi în ulei de măsline cu usturoi, ardei făcuţi pastă dulce cu miere, niţel bulion şi costiţă afumată pripită pe jar şi dată prin blender, mă rog, un dezmăţ de ardei pentru o expoziţie persoanlizată, pe care mosafirii au ras-o ca şi cum n-ar fi fost. Totul stropit cu vin aspru şi sec, de culoarea mierii, fără nume savant şi fără pedigriu, ceva de la ţară din butea cu cercuri ruginite.
Astăzi mi-am făcut program să mă apuc de uscat roşii pentru sezonul rece cu bocanci şi ciorapi de lână, fiindcă am aşa recoltă de tomate pe araci de nu mă ştiu descurca.
Şi fiindcă se anunţă temperaturi de groază cu explozii în soare, e numai bine să îmi scot ramele de uscat în grădină.
Şi vă învăţ să vă faceţi şi voi părădaisă uscată fiindcă delicatesa asta e ca perla din coroana regală.
Şi îţi trebe să ai niscaiva tifon pe care să îl întinzi între surcele, beţe, rame vechi de la tablouri, orice încropeală fiind bună.
Iar pânzăraia asta vine aşezată în plin soare, la loc ferit de vânt şi de praful şoselei, ca să înşiri pe ea roşile tăiate feliuţe precum lubeniţa.
Iar feliile vin pudrate cu sare, piper, cimbru şi busuioc, şi întoarse de două ori pe zi, de pe o parte pe alta.
Schepsisul e să scoţi cât mai mult din apa roşiilor ca ele să rămână pe tifon smochinite, întunecate la culoare, cu consistenţă de pergament şi aromă puternică de vară.
Eu usuc la roşii câte trei zile la rând aceeaşi tură, adăpostindu- le peste noapte de rouă şi umezeala aerului noptatic pe coridorul casei, iar când sunt mulţumit de consistenţa lor şi de culoare, le aşez în borcane intercalate sau nu cu căţei de usturoi şi torn ulei de cel mai bun ( de floare că nu am pensie destulă pentru cel de măsline) până în buza borcanului.
Unii îţi păstrează părădaisa unscată în pungi de hârtie ori în săculeţi de pânză, aninate la întuneric în cămară, dar mie mi se pare mai interesant uleiul care împrumută aroma de părădaisă şi părădaisa care se cunună cu uleiul aromat.
Atâta tot.
Iar la iarnă, când mi se face poftă, scot cu lingura roşii uscate, unse cu ulei şi pun într-o crăticioară să încropesc sos, ori adaug la tocanele grase, la ciorbiţe ori lşa găigană, sau pur şi simplu le halesc cu pâine proaspătă mai adăugând ţuică fiartă ori vin şi doamne cum mi se face vară în ianuarie şi în suflet.

7.09.2017

Legume dezmăţate

M-a tras cineva de urechi (o mătuşă de-a treia care ţine la sănătatea mea)  scoţându- mi ochii cum că prea mă dedau dezmăţului de cărnuri şi îmi umplu organizmul trupului de tot felul de substanţe nesănătoase, acizi graşi, colosteroale şi alte chestii care duc la îmbătrânire timpurie, infarct şi deces subit.
I-am rămas dator cu răspunsul cum că singurul deces pe care îl produce în fiinţa mea ospăţul de cărnuri este cel de poftă, dar n-am vrut să o necăjesc, mai ales că după ce mi-a ţinut teoriile ei înfiorătoare, s-a servit din oala de tuci cu trei ardei umpluţi iar la urmă a halit şi două fleici grase trase uşurel la gril. În schimb a strâmbat din nas când i-am indicat garnitura de legume pompoase pe care o rânduisem pentru carnea friptă şi s-a mulţumit să le admire din vârful buzelor.
La aşa compliment, mi-am umplut un blid dezmăţat de astfel de trufandale şi l-am mâncat sub ochii ei ca să îi dau cu flit şi să îi demonstrez că ştiu să mă hrănesc sănătos.
Şi iaca să vă povestesc despre aceste legume, pe care toate le-am agonisit de la mine din grădină şi le-am gătit aşa în joacă fiindu- mi drag de ele ca de lumina zorilor.
Am scobit mai multe cepe barosane, doi dovlecei făcuţi trunchiuri şi o vânătă mai pântecoasă.
Şi le-am sărat, le-am întors cu gura în jos pe un storcător şi le-am lăsat aşa până am meremetisit eu umplutura.
Şi anume am pus în robotul de bucătărie pulpa legumelor scobite, am adăugat un pumn de nuci, două ouă fierte, trei linguri de ulei de măsline, am asezonat cu sare, piper şi mult pătrunjel verde şi am făcut la turaţie mică o pastă omogenă fină şi cu aromă deplină.
Am umplut legumele unse şi ele cu ulei, le-am pus mai mult de fandoseală căpăcele de roşie şi le- am dat damf de brânză rasă (un sortiment neaoş de brânză de la munte, veche de anul trecut care a prins gust de parmezan) şi le-am băgat oropsite în cuptor douăzeci de minute la două sute de grade.
Să vă mai spun ce pline de must sunt şi ce îmbinare de arome se întâmplă în tavă?
Nu are rost nu mă puteţi crede decât dacă repetaţi şi voi reţeta.
Şi dacă nu aveţi nici o mătuşă cârtitoare la îndemână, vi- o dau eu împrumut pe a mea, poate uitaţi să mi- o înapoiaţi !!!

7.08.2017

Gulaş banditesc

Mi-e dor de un Gulaş banditesc, ca la mama lui, fabricat pe marginea plitei pe îndelete, cu saft şi gust de basm din copilărie.
Şi ca să îmi împlinesc pofta banditească, am să mă urc în Fordul cel nou şi am să plec la Timişoara să îmi agonisesc din piaţ, carnea potrivită.
Nu îmi trebuie viţel de cel prost înţărcat în primăvară cu carnea roză de puf, ci vacă bătrână de şeptel, care a bătut pajişti la viaţa ei a fătat măcar de trei ori şi s-a dăulat de alăptări şi muls aprig.
Aceea e carnea cu fibră şi gust potrivit pentru gulaşul meu de căpcăun, am să iau un capac întreg de pulpă şi un rasol, cu zgârciuri, vinişoare şi os galben ca baioneta lui Soliman Paşa.
Iar carnea asta o să o hărtănesc în bucăţoaie ca să fie îndestulătoare şi am să o marinez cu o salţă compusă din ulei de susan, vin chior alb din cel prost şi oţetit, cimbru, rondele de morcov, păstârnac şi pătrunjel, câteva foi de dafin, apă minerală şi o lingură vârfuită de muştar de Tecuci. Mai pun piper boabe din belşug, două cuişoare şi un sfert de baton de scorţişoară.
Iar carnea, răbdător, am să o las să zacă până mâine dimineaţă în frigider cotropită de baiţul pe care din două în două ceasuri am să îl mai tulbur răsucindu- l cu lingura de lemn ca să pătrundă bine între tendoane şi pieliţe.
Iar mâine dimineaţă, după ce mă închin la cer cu smerenie şi rad două păhăruţe de pălincă , am să mă apuc să frig în cratiţa seacă nişte costiţă afumată care să lase untură, apoi am să frig bucăţile de carne scoase din marinadă şi tamponate cu un măsai de in curat, numai cât să prinde rumeneală la foc iute, apoi am să le scot la odihnit pe un blid de lut încăpător să lase o zeamă limpede şi roză care e saftul gulaşului meu.
Iar în cratiţă am să pun să prindă rumeneală un purcoi de ceapă şi unul de ardei gras, am să adaug niţică apă îndoită cu vin, de data asta de cel nobil, de Segarcea, roşu şi uşor în cerul gurii la degustare (ce rămâne în plus îl fac şpriţ cu suc de corcoduşe pentru seara petrecută în grădină)  şi am să las călitura asta să fiarbă la foc mic pe marginea plitei timp de o jumătate de ceas.
Urmează să bag blenderul în fiertură când mi se pare că s-a înmuiat bine leguma şi ostenind să transform totul într-o pastă groasă, în care pun carnea din blid, adaug apă clocotită până stă deasupra cărnii cu două degete şi las cratiţa să fiarbă tri ceasuri cu capac deasupra, mai adăugând din când în când apă clocotită şi bulion proaspăt de roşii culese instant de pe aracul lor.
Bănui eu că în ceasurile astea carnea va deveni moale ca untul şi se va rupe în furculiţă la degustare, iar lângă o să am grijă să fie pe masă cartofi fierţi în coajă, despieliţaţi şi tăiaţi cubuleţe, stropiţi cu ulei de susan şi bobiţe de chimion trase la tigăiţă şi ce să vă mai povestesc, că raiul e numai la un pas ?
Vă las şi mă duc să îmi pornesc Fordul, că măcelarii se descarcă iute de carnea lor trufanda şi se duc la casele lor să se înfrupte şi ei din ce visează peste noapte.

7.07.2017

Zamă de părădaisă cu făsui

Am încropit zama asta care imită minestronele italienesc, dorind să îmi umplu castronul cu vară şi sănătate.
Nu mai zic că mă tăia aşa o poftă de ceva acrişor şi consistent, ca să spele urmele de pălincă de cu seară, fiind împrejurarea că am primit o sticloanţă tocmai de la Baia Sprie, "orighinală" şi cu dop din cioclod de cucuruz, ca să îmi sărbătoresc începutul de penzie.
Şi cum m-am uitat lung în sticloanţă, până i-am văzut fundul, iaca- tă mi-am încropit fiertura de mahmureală cuvenită.
Nu- i aşa că vreţ reţeta şi voi? Cam stau pe gânduri dacă să vi- o dau ori ba, fiindcă dacă vă îndemn şi pe voi la demersul cu pălincă, îmi fac păcate greu de iertat, dar hai îmi calc pe suflet.

Mai întâi să aflăm că toate legumele sunt din producţie proprie culese din grădina mea ostenită, fasolea e proaspăt scoasă din păstăi iar roşile sunt neruşinat de pline de zaharuri dulci.
Deci:
o oală de trei litri
trei morcovi, un pătrunjel, un păstârnac, o ceapă, un ardei kapia încă verde, tăiate cubuleţe
legumele fierb dimpreună cu un litru de apă, sare, boabe de piper, o crenguţă de cimbru, două foi de dafin.
Adaug doi pumni de boabe de fasole scoase fragede din păstăi
Fierbe oala pe îndelete în timp ce eu storc două kile de roşii să fac bulion
Adaug bulionul în fiertură, mai pun o legătură de ţelină verde, două linguri de oţet de mere, două linguriţe de zahăr şi una de miere, clocotesc oala un sfert de ceas să se încorporeze bulionul.
Într-un castron pântecos aştern o pătură de pătrunjel verde tocat fin, torn zeama clocotită peste el şi aştern masa, alăturând crutoane de pâine prăjită în unt şi ce-a mai rămas din sticla cu pălincă (foarte puţin, îngrozitor de puţin, aşa că mai aduc şi cîta răchie din Banat, că doar sunt surori)
Şi în zece minute masa e goală, prietenii au bulion pe piept şi toată lumea râgâie italieneşte, profan şi de fericirea unei mâncări cu muc şi sfârc.
Parol !!!

7.05.2017

Ţuşpais de Brozbe

Guliile astea vinete, pe care în Banat le numim Chelărabe ori Brozbe sunt delicatesă dacă îşi pune mintea cu ele un bucătar maistor.
Eu unul mă dau în vânt după ele, le cultiv în grădină fiindcă sunt spornice şi dulci, le agonisesc de prin piaţă şi în genere le consum crude, doar rase pe răzătoare, unse cu niscaiva ulei de măsline, sare şi piper din belşug, în loc de aperitiv, adăugând crutoane de pâine şi un păhărel de tărie galbenă (ce-i gustarea fără răchie lângă ea? )
Dar am un fel de mâncare mai special, de fapt două, pe care le închipui înfumurat şi cu aere de domn mare, atunci când am musafiri mai cu purtări de curte împărătească. Şi iaca- tă, vă învăţ reţetele mele ca să mai agonisiţi niscaiva învăţături în bugetul de feluri de mâncare.
1. BROZBE ŢUŞPAIS
Cureţi două- trei gulii de coaja violetă, mai adânc fiindcă brozbele astea devin lemnoase sub coajă şi le dai pe răzătoarea cu găuri mari.
Iar răzătura o căleşti cu niţică ceapă trasă pe răzătoarea fină, nu multă doar cât să de o idee de ceapă, pudrezi cu sare şi piper, stingi călitura cu puţină supă de legume, ori cu apă fierbinte, o laşi să clocotească câteva minute, apoi torni în ea un sos alb- rântaş, închipuit din două linguri de făină trase în două linguri de unt amestecat cu puţin ulei, mai adaugi un bulgăre de unt natur, storci zeama de la o lămâie, adaugi o linguriţă de zahăr şi două de miere, niţel oţet de mere şi mai amesteci pe foc să nu ţi se prindă mâncarea. La urmă dai cu o ploaie de mărar tocat până lasă sânge verde şi se face atât de mărunt încât să nu îl simţi la limbă şi serveşti ţuşpaisul ăsta (aşa se numeşte, Ţuşpais de brozbe) cu pâine prăjită ori adăugat la o mămăligă vârtoasă cu care se împacă de minune.

2. SOS DE BROZBE CU LAPCE
Cureţi brobZele trebuincioase, le tai cubuleţe, apoi le pui în blender adăugând lapte cât să le acopere. Trebuie să blenduieşti o pastă fină, mai groscioară pe care o pui să fiarbă într-o oală cu fundul gros, amestecând încontinuu. Când începe să bolborosească fiertura, adaugi sare şi ţelină tocată fin de tot, un pahar de smântână şi doar o idee de oţet de cel bun.
Mai un clocot să dea fiertura, apoi o tragi pe marginea plitei şi încorporezi în ea niscaiva smântână din belşug şi pe rând trei gălbenuşuri de ou, frecând la cratiţă până năduşeşti iar temperatura fierturii ajunge pe la şaizeci de grade.
Acum toarnă deasupra unt topit ca să se facă pojghiţă, mai presară deasupra sare grunjoasă, seminţe de floarea soarelui trase la tigăiţă şi sparte pe planşetă cu sucitorul de lemn şi dă-i cratiţa la masă să fie socotită sos pentru orice fel de friptură, oricât de simandicoasă ar fi ea. Dar mai ales e bună crema asta de brozbe însoţită de jambon de porc fript la foc iute şi de cârnaţi proaspeţi cu multă boia, ca să meargă vinul rece lângă.
Bandit Uica ăsta !!!

7.04.2017

Varză nouă

 Mi s-a închegat prima căpăţână de varză de vară din grădină şi am scos-o dintre suratele ei, de pofta unei mâncăruri simple de paure odihnit, că tare tânjeam după asemenea trufanda.
A fost un an sărac în ploi şi nu prea mi s-a împlinit nici varza de vară nici cea roşie, am numai roşii pârguite, castraveţi borcănaţi, fasole verde şi dovlecei. Nu mai zic de salate, mangold şi verdeţuri. Bune şi astea dar varza, cartofii, guliile cele cu pilea vânătă sunt baza şi saftul gătitului de vară. 
Şi am scos numai cotorul verzei, dulce să îl cronţănesc la întrecere cu nevastă-mea Nemţoaica, apoi am opărit varza întreagă în apă îndoită cu oţet de cel prost de la magazin, boabe de piper, foi de dafin şi numai niţel mărar verde de gust.
Iar mai apoi, varza tăiată în făşii ca tăiţeii laţi, a fost dinstuită în ulei (tot de cel prost de la magazin) doar puţin aromată cu ceapă verde şi chimion şi lăsată să prindă culoarea ruginită a mierii de tei.

Nemţoaica şi-a frământat nişte tăiţei laţi întinşi cu druga şi tăiaţi la cuţit (de fapt i-am tăiat eu că dânsa are unghii de cucuoană) 


 şi i-a amestecat cu varza mai piperându-i din belşug, că aşa îi place ei piperat şi i-a înfulecat cu ardei iute şi puţină smântână deasupra.

Eu mi-am dat pe răzătoare tot din aluatul frământat proaspăt, nişte tărhană, pe care bandit am fiert-o în supă de oase de vită şi am servit-o lângă varza pe care am mai stropit-o cu pastă de ardei capia făcută în casă de mânuţa mea, astă toamnă.
ŞI mărturisesc chit că mă veţi eticheta drept mâncău lăcomos, că am înfulecat trei blide ca cel din poză şi dacă mai aveam mai înfulecam.
Dar n-au intrat zilele în sac, mă rog la Domnul să ne dea ploaie ca să se închege bine varza...