11.15.2013

Spaghete serale

Am trăit vagabond în Italia, muncind la negru la Milano, Genova şi la o fermă de capre în Abruzzo. La Milano am învăţat spaghetteria şi am fost jumătate de an pizzaiolo, la Genova frutti di mare din greu trei luni, într-o locantă afumată unde pe sub tejghea se făcea contrabandă cu ţigări, iar la fermă, am trăit ţărăneşte scăldându-mă în râu dimineaţa şi culegând oregano proaspăt de pe câmp. Dacă nu ştiţi, oregano, este de fapt Sovârful arhicunoscut (latineşte Origanum vulgare) care creşte în zonele de deal în tot bazinul mediteraneean şi peninsula balcanică.
Acolo, la fermă, cu ortacii mei am învăţat bucătăria adevărată a talienilor, am băut lapte direct din ţîţă şi m-am îndopat cu brânză cremoasă, până mi s-au albit ochii.
Şi aseară am făcut o troacă de spaghete pentru doi, că aşa i s-a ivit o poftă deosebită nemţoaicei şi dacă tot o am făcut-o iaca să vă învăţ şi pe voi. Că merge repede de tot, iese iefteior la buzunar şi e chiar spectaculos !
 Aşadar, o mână de spaghete (cam 200 de grame) o jumătate de cârnat tare ca betonul şi cu gust afumat al naibii, două ciperci, o lingură babană de smântână, câţiva peperoni şi un strop de ulei de măsline. Condimente, sare, piper, oregano--sovârf, pe care mi-l culeg personal vara de pe malul Timişului.
 Într-o tigaie pun spaghetele şi torn apă clocotită cât să le acopere.
 După trei minute de fierbere, opresc focul şi le las să se umfle până absorb toată apa.
 Adaug restul de ingrediente, toate dintr-o dată şi la foc iute, omogenizez mixtura, fără a învârti cu lingura, doar săltând tigaia. Aici e partea grea, de cele mai multe ori, Nemţoaica îmi trânteşte spaghetele pe jos.
 Cam trei minute durează questionul dacă şţii să potriveşti focul şi să răsuceşti tigaia vrăjitoreşte.
Şi zdup în farfurie, cu peperoni şi mai oregano deasupra. O salată merge şi un vin sec roşu preferabil, la urmă.
Ai naibii italienii, cum ştiu ei să trăiască

2 comentarii:

Andreea-Denisa spunea...

Doamne Uica , esti fenomenal cum povestesti mancarea!! Extraordinar , n-am ce zice!

Ana spunea...

Tehnica asta merge si la tipuri de paste mai groase, farfalle sau penne, de exemplu?