9.27.2016

Pleşcaviţa pe genunchi

Pleşcaviţa pe genunchi

Că aşa se mănâncă pleşcăviţa, aşezată pe o tipsie mare împrătească şi pusă pe genunchi.
Nu pe genunchii tăi, ci a sârboaicei care te iubeşte şi te drăgăleşte, ea rupându- ţi cu dragoste şi cu mânuţa ei, bucătură cu bucătură ca să te înfrupţi. Şi nu te va certa nici dacă te pătezi pe cămaşa proaspăt spălată ori ţi-e barba unsă ca după trei ciolhane, numai o gijă să ai, să nu îţi mânjeşti nădragii că te pune sârboaică să îi dai jos şi atunci ce te faci?
Că nu poţi mânca numai în lingerie intimă şi cu cracii goi, că ar râde toată Sârbia de tine.
Dar hai să lăsăm parascoveniile şi să trecem la reţeta cea mai simplă şi cea mai comună a acestei bunătăţi care deja face concurenţă acerbă hamburgherului americănesc.
Să iei un kilogram de carne macră de vită, capac de pulpă bunăoară, curăţată de pieliţe şi vinişoare, lângă ia mai adaugă două sute de grame ce costiţă prooaspătă de porc, mai grasă ca să fie saft în mâncare şi pudrează cărnurile cu sare, piper şi boia, după ce le-ai tăiat în bucăţi mari cât o nucă.
Şi bucăţile astea de cărnuri împreunate le freci bine în mâini, la masezi le baţi cu pumnii, iar mai apoi le aşezi înghesuite într-un sac de pânză rară, pui sacul într-o sită iar sita într-un castron, scopul fiind ca din carne să iasă mustul în exces, dar să nu pierzi din el nici măcar picătură.
Şi castronul să stea măcar opt ore la gheţărie, adică în frigider, şi de-abia atunci scoţi carnea din săcui şi o dai prin maşina de tocat cu sită fină.
Iar carnea tocată vine condimentată din nou, mai gustând, mai după ochi, cu sare, piper şi boia,
Şi osteneală mare, trebuie măcar un sfert de oră să frămânţi carnea adăugând o cantitate de ulei de măsline care să fie jumătate din cantitatea de lichid pe care au pierdut-o cărnurile la macerat. Când amestecul de cărnuri devine păstos, legat şi pufos sub mâinile tale, înseamnă că ai isprăvit maiaua, aşa că las-o la odihnit un sfert de ceas şi hodineşte şi tu, să îţi tragi sufletul, mai întremându-te cu un pahar de vin sec, care nu alterează gustul, nu răneşte papilele gustative şi îţi face genunchii să nu mai tremure de oboseală.
Iar sucul de carne pune-l într-o tigaie pe foc, adaugă în el o ceapă mică dată pe răzătoare, un căţel de usturoi la fel ras, adaugă o foaie de dafin şi niţel cimbru şi amestecă în tigaie să se reducă zeama asta într-un sos cu gust sălbatic şi aspru.
Va fi sosul dintâi al preşcăviţei.
Acum ia din carnea tocată şi întocmeşte două mingii perfecte, fiecare de jumătate de kilogram.
Atât trebuie să tragă la cântar o plescaviţă.
Şi unge o tigaie cu puţin ulei de măsline pune cu grijă bila în mijlocul ei şi apasă uşor cu palma, puţin câte puţin, făcând pauză de zece- cinsprezece secunde între apăsări, aşa încât carnea să coaguleze în trepte şi să se frigă de la centru spre margini.
Te opreşti când ai în tigaie o chiftea groasă cam de un centimetru jumate, fără crăpături pe margini şi cu suprafaţă uniformă. Mai apasă din când în când cu o spatulă pe chiftea ca să aibe contact strâns cu tigaia, iar când chifteaua se desprinde uşor de pe suprafaţa tigăii, întoarce-o cu grijă să se frigă şi pe partea cealaltă.
Mare grijă cum potriveşti focul, pleşcaviţa trebuie să fie rumenă pe dinafară, bălaie ca părul Cosânzenei, iar nu arsă şi cu zgură de tigaie deasupra, iar în mijloc să aibe saft şi dulce miez mustos.
Şi când e friptă chifteaua de carne, ia- o cu grijă şi mut-o într-un blid adânc, toarnă deasupra câteva linguri din sosul cel dintâi, acoperă cu un capac şi lasă la damf pleşcaviţa să se tempereze în legea ei.
Acum, dacă te-am învăţat până aici, trebuie să te mai învăţ cum se garniseşte bunatatea asta.
Pui în taler un strat de solzişori de ceapă frecată cu sare şi boia, aşezi chifteaua de carne deasupra, peste ea torni câteva linguri de Ajvar, care este o pastă făcută din ardei capia copţi pe plită, vinete coapte ca pentru salată, ulei de măsline, o lingură de miere, una de oţet, sare, piper şi o ciuşcă de ardei iute.
Grijă la Ajvar, cantitatea de ardei copt trebuie să fie de trei ori mai mare decât cea de vinete !!!
Mai pune peste Pleşcaviţă smântână groasă naturală, nu din cea din cutie de plastic din galantar, iar alături să ai o salată de varză albă dreasă cu vinegretă, felii de roşii în sezonul ei şi de castravete acru iarna şi gata.
Ce carne în chiflă, lângă pleşcaviţa se serveşte lipie caldă ori pâine de ţest cu coaja castanie şi miez de culoarea fericirii.
Şi încă o dată, grijă să nu te mânjeşti pe nădragi !!!

Niciun comentariu: