11.15.2016

Supă de năut

Mărturisesc păgân şi netrebnic până în prăsele, că nu am de gând să ţin post. Mai mult am să mă joc la sfârşit de toamnă (brrr! afară sunt minus trei grade) de-a lacto- vegetarianul din motive de scădere a burţii, fiindcă nu mă mai încap decât două perechi de nădragi, şi aceea ponosiţi.
Iar la analiza economico- financiară a reieşit clar că este mai ieftin să slăbesc decât să îmi cumpăr ţoale noi. Mai ales că, aşa ca un om bătrân pe dinafară, m-am obişnuit cu dârzele mele şi ele cu mine.
Aşa că m-am apucat să îmi produc o supă consistentă anti- frig, de fapt mai mult ciorbiţă, pe care am moştenit-o ca reţetă din vremea în care lucram plin de voioşie în Spania.
Şi vă dau şi vouă reţeta ca să vă îmbucuraţi sufletele şi să vă păstraţi şlang şi cu garderoba pe potrivă.

Supă de năut

Pune să stea la înmuiat în apă caldă o jumătate de kilogram de năut (acum se găseşte în toate hipermarketurile) şi lasă-l acolo peste noapte. A doua zi, spală-l, limpezeşte-l în trei ape şi zvântă-l în strecurătoare.
Acum pune într-o oală să se călească un morcov, un păstârnac, o rădăcină de pătrunjel şi două cepe, toate date pe răzătoare. Când prind ele să steclească auriu, stingele- le cu trei linguri de bulion dens, mai căleşte un minuţel adăugând sare, o linguriţă de boia şi un sfert de linguriţă de piper boabe, adaugă trei litri de apă şi boabele de năut.
Mai pune în fiertură o căpăţână întreagă de usturoi ca să dea aromă, iar după o jumătate de ceas de clocot mărunt, o scoţi afară cu paleta şi o arunci la coşul de gunoi.
În locul usturoiului pune patru cartofi mari, întregi, ca să lase amidon şi să dea consistenţă fierturii.
Şi fierbe oala cam un ceas la foc potrivit, până e bobul de năut moale şi sfărâmicios, apoi trage-o de pe foc, drege-o cu nişte zeamă de lămâie, câteva linguri de ulei de măsline şi nişte mărar tocat. 
Nu mai trebuie decât pită proaspătă şi poftă pe măsură.
Şi nădragi la fel !!!

Un comentariu:

. spunea...

Mulțumesc pentru tot Dr. Ellen! După ce te-am contactat pentru a mă ajuta să nu mai divorțez de soțul meu, soțul meu a încetat să mai depună acte de divorț și lucrurile stau mult mai bine. După cum ai spus, tot procesul de divorț a fost anulat, femeia rea ​​care a creat probleme în căsnicia mea a părăsit soțul meu și acum suntem foarte fericiți împreună. Împărtășesc această experiență de viață cu oricine se confruntă cu provocări similare în relația lor, căsătorie sau orice altă problemă. , o puteți contacta pe Dr Ellen pe WhatsApp +2349074881619
Ea este competentă în următoarele vrăji:
* vrăji de dragoste
* vrăji de căsătorie
* vrăji de bani
* vrăji de frumusețe
* Vrăji de noroc
* Vrăji de atracție sexuală
* Vrăji de vindecare a SIDA
* Vrăji de loterie
* Blestemele elimină imediat vrăjile
* Vrăji de protecție
* Vrăji de loterie
* Vrăji norocoase
* Vraja de fertilitate
* Inel de telekineză 💍
E-mail: ellenspellcaster@gmail.com
Whatsapp +2349074881619