Porcării

Am observat în zilele trecute o foarte mare înghesuială la mine pe blog, cu asupra măsură la postările măcelăreşti despre facerea bunătăţilor de iarnă.

Cârnaţii pastrama, prospăturile şi cărnurile pârpălite în fel şi chip.

Aşadar şi iată, nu sunt singurul păgân care ţine postul mai mult de prefăcătorie şi de înfandoseală.

Şi vă zic jurându- mă pe zăpada proaspătă de afară, căzută parşiveşte în crucea nopţii, că porcul este frate bun cu românul iară păcătoşii de noi ar trebui să îngenunchem şi să ne cerem adâncă iertăciune pentru fratricid.

Dar călcându- mi pe suflet, mărturisesc pocăit, că numai alaltăieri am tăiat un godac la suta şi cincizeci de kile, privegheat de camera de filmat fiindcă am făcut filmarea emisiunii pentru ajunul Revelionului (31 decembrie 2016 ora 12.oo pe TVR3 şi 1 Ianuarie 2017 ora 21.oo pe TVR Timişoara, aşadar o emisiune care ţine doi ani).

Şi am vrut să desluşesc diferenţa de tranşare a porcului pentru saramurare, afumare şi conservare îndelungată, faţă de porcul care se împarte bucătăriceşte pentru gătitul la cratiţă, ceaun, tigaie ori cuptor.

Aşa că am hăcuit o jumătate de porc şi l-am pus pe categorii în frigider ca să fie la îndemână poftelor mele turbate de păgân.

Am scos picioruşele cele gingaşe cu unghii retezate, care împreună cu râtul, o ureche şi ceva pecie cu şoric o să meargă la piftia de crăciun.

Guşa ştie toată lumea, va fi fiartă cu mirodenii, frecată cu boia dulce, zahăr amestecat cu pastă de usturoi ca să fie înainte mergătoare rachiului fiert.

Spata, adică pulpa din faţă, a fost dezosată, umplută cu cârnaţi afumaţi, ardei capia din marinată, belşug de verdeţuri tocate , bine pruftuluită cu mirodenii apelpisite şi stă legată fedeleş în şforicele strânse, făcută ruladă numai bună de pus în cuptor. Ea stă cuminte în congelator bună numai de pus la bătaie când i- o fi rânduit sorocul.

Ceafa porcului, fasonată frumos va fi împărătiţă pe masa de Crăciun, coaptă îndelung în tavă (cam trei ceasuri la foc potrivit) aşa întreagă şi numai unsă cu ulei de porumb amestecat cu sare şi piper, devenind Schweunebratten, specialitate nemţească servită cu cartofi copţi şi sos brun.

Că toate oasele rămase de la tranşare vor merge într-o tavă uriaşă, alături de cepe întregi cu tot cu foi, morcovi, drugi de pătrunjel şi mirodenii, să se coacă până prind culoare de fund de ceaun, apoi vor fierbe îndelung în pântecul unui căzănel devenind acel Dunkelsosse, care îndoit cu rântaş şi niţel vin, o să stea cetluit în sticle pe toată iarna pe uşa frigiderului ca să înobileze fripturile.

Pulpa din spate, fasonată ca pentu afumare o să aibe pe masa de Revelion şoriciul frumos crestat în romburi şi după ce va fi coaptă îndelung în cuptor va fi deliciul suculent al nopţii.

Cotletele sunt numai feliate, cu os, grăsime şi şorici şi pe ele le aşteaptă tigaia ori de câte ori ni se va face poftă.

Iar toate cărnurile stau în frigiderul potrivit la minus 1 grad numai să încremenească până le vine rândul, măruntaiele sunt în pungile din congelator, iar căzăturile de carne din fasonare sunt tocate pentru chifteluţe, pârjoale şi mai cu seamă pentru trufaşele sarmale potcovite, din care Nemţoaica de nevastă- mea fierbe câte o sută o dată.

Doamne, ce de porcării...