12.26.2016

Supa de cârnaţi

Fac nemţii din Bayern un fel de cârnaţi- îndopaţi- coconaţi, graşi de carne şi îmbrobodiţi cu mirodenii verzi adică cimbru, măghiran şi busuioc, de te urci pe pereţi de pofta lor.
La Nurenberg, unde am tropotit doi ani lângă plita lui Michael Zwingel, bucătar ostenit de muncă, era felul principal de mâncare, căutat şi răs- căutat de toată lumea. 
De acolo am furat reţeta şi am dus-o cu mine, că doar bunătăţile nu trebuie ţinute la secret ci împărtăşite după placul Bunului Dumnezeu.
Şi aşa am ajuns să îmi fabric eu în prag de iarnă reţeta acestor cârnăţei pe care îi ţin la mare cinste şi din zgârcenia pofticiosului, nu îi împart cu nimeni (decât cu Nemţoaica de nevastă- mea că n-am încotro şi cu prietenii care dau buzna peste mine şi mă prind în fapt, cu oala pe foc).
Reţeta bosumflaţilor de cârnaţi o găsiţi aici: 
Dar eu am să vă învăţ acum altă- ceva şi anume o supă bavareză de mahmureală bună în a doua zi de Crăciun, ca să fiţi noi şi ţanţoşi la început de zi:

Supă de cârnaţi

Pune să fiarbă un litru de apă dimpreună cu jumătate de litru de oţet de mere, o linguriţă vârfuită de boabe de piper, una de boabe de muştar, câteva bobiţe de ienibahar, două foi de dafin, trei cuişoare, un sfârc de scorţişoară uscată, trei linguri de zahăr brun şi o linguriţă rasă de sare.
Şi pune să clocotească zece minute în zeama asta trei cepe mari tăiate rondele, iar după minuţelele astea de clocot la foc iute, redu focul abia să susure zeama şi pune la fiert pentru un sfert de ceas şase din acei cârnaţi pregătiţi. Dacă nu ai unii traşi după reţeta bavareză, merg şi patricienii noştri de pe Dâmboviţa, ori cârnatul proaspăt fără fandoseli.
Cam jumătate de ceas să fiarbă cârnăţăreasca zamă şi poţi să o scoţi în blid adânc, mai întâi doi cârnaţi, fire de ceapă moale deasupra şi la urmă un polonic de zeamă.
La mama ei, zama asta se înfulecă numai cu pită neagră şi cu vin sec de Rin, dar eu am prefăcut-o mai balcanică şi am aşezat lângă blid mămăligă fierbinte şi vin roşu fiert şi îndulcit.
Şi ştiţi că merge ?

Niciun comentariu: