1.29.2017

Duminică frântă

Mi s-a frânt duminica asta în două de nu mai ştiu cum să îi lipesc la loc bucăţile.
Mai întâi, cum de s-a crăcănat de ziua, a început o boare ca un fuior să îmi sufle prin uşa întredeschisă, aducând de undeva de aiurea miros de creangă arsă şi şi de cărnuri perpelite pe jar.
Ciudat lucru în crucea dimineţii, să stea un grataragiu afară la cărbuni încinşi şi fleici marinate.
Şi am căutat adulmecând peste garduri la vecini, să văd ce barbar îmi strică dimineaţa cu iz de barbacoa stârnitor de pofte. Dar nu am găsit nimica, doar fuioare de fum deasupra caselor şi umbre de mâţe pe streşinile încă ninse.
Târziu mi-am dat seama că de fapt boarea aceea de ciolhan vine din amintirile mele de toamnă, a rămas arestat în poftele mele de flămând şi că îmi este dor de fabrica de flăcări a grătarului.
Şi nu am avut altceva de făcut decât să dau afară maşina de sub copertina ei de vară, să instalez în locul ei grătarul scos din pimniţă şi să stârnesc focul cu butuci de fag şi curpeni de la viţa pe care am măcelărit-o în toamnă.
Şi dând iama în frigidere şi cămară, am încropit mai întâi un fruştiuc pentru Nemţoaica de nevastă-mea, trezită să fiarbă cafele turceşti, apoi am marinat un lighean vârfuit de cărnuri pescuite pe alese, ceafă, cotlet cu os, grăsime şi şorici, un capac de pulpă şi mai niscaiva fleici unsuroase.
Marinare uscată, sare, zahăr, piper, cimbru, măghiran chimion, coajă de lămâie rasă, sfârc de rozmarin. Şi cărnurile frecate bine, mecite cu pumnii în ligheanul lor şi lăsate să zacă patru ceasuri bune până ce să le dau pradă focului, strălucesc a ciolhan.
Şi acestea iaca vor fi şi prânz frânt şi cină lipită, că în ultimele două săptămâni nu ne-am mai înfruptat cum se cuvine.
Stau în gerul mărunţel cu sticla de vin rubiniu lângă mine, privegheat de Biba căţeluţa şi Ţuţu motăniţa bebeluş, Doamne şi ce bine e, numai observ cum trag cu ochiul peste gard vecinii răsculaţi de aromele grătarului meu.
Dar îi chem şi pre ei, să le dau de cu zori câte o chiflă din asta, scobită şi umplută cu ou, legume din congelator, afumături mărunţite şi bucăţele de unt frecat cu verdeaţă.
Până şi frântă Duminica asta o să fie întreagă aşa cum se cuvine la o casă de om !!!

Niciun comentariu: