8.03.2017

Căldură mare monşer

Mi se topesc ţiglele pe casă, iar fântâna clocoteşte molcom de parcă aş fi pus-o să îmi fiarbă supă.
Teroare monşer, teroare nu altceva, nu am loc să mă culcuşesc în frigider, l-a burduşit Nemţoaica preventiv cu de toate, aşa că mi-am găsit scăparea precum în copilărie la furtunul de stropit florile.
De cinci ori m-am duşat astăzi şi mă mai duc să mă stropesc încă o dată împreună cu căţeluşa Biba, iar mai apoi o să îi trag un somn ostenit de principe tomnatec.
Dar prima dată îmi tocmesc o mâncare de vară care bună este scoasă din frigider şi înfulecată fără pâine şi numai cu o salată de roşii simplă: sare- piper- ulei.
Deci să fierbi o pungă de paste făinoase, fie melcişori, fie fussili, să le strecori, să le clăteşti cu apă rece (după ce s-au umflat fireşte), apoi să le amesteci cu feliuţe de şuncă de Praga, măzăre din conservă, castraveţi acri tăiaţi ca pentru salata de boeuf, mai adaugă nişte ardei gras tăiat fidea şi amestecă totul cu smântână, potriveşte gustul din sare, piper, adaugă puţină nucuşoară rasă şi bagă compoziţia la rece în frigider.
Când o serveşti să ai şi salata păstrată la rece, iar lângă neapărat un şpriţ aburit, slab, de vin sec cu suc de fructe.
Chiar dacă nu răcoreşte perfect, dă senzaţia că da.
Plus că e bună- bună, uşor de digerat şi nici nu îngraşă.
Din păcate.

Niciun comentariu: