10.26.2017

Alege oaia... am ales !!!

Ministrul agriculturii, un bătrânel tânăr şi extrem de simpatic cu zvâc, pe care l-am cunoscut şi i-am dat să mănânce din ceaunul meu cu fasole ( s-a lins pe buze) a lansat astăzi programul guvernamental " ALEGE OAIA"  prin care îndeamnă românaşii să consume carne şi produse din carne de oaie, lactate şi derivate.
Pentru cei trecuţi prin viaţă, şi cu experienţă, nu mai e nevoie de nici un îndemn din partea guvernului, carnea de oaie e subtilă şi plină de substanţă istorică, hrănitoare şi deosebit de sănătoasă. Seul ei conţine o grupă de colesterol bun care combate colesterolul rău şi ajută la curăţarea sistemului circulator şi restaurează elasticitatea vaselor sanguine.
Eu unul sunt mare mâncător de carne de oaie, mai ales toamna şi o gătesc în fel şi chip.
Nu vă daţi seama ce bună e o supă grasă, oltenească din carne de oaie, care trebuie mâncată neapărat fierbinte să nu i se închege seul deasupra, ori o pulpă de oaie fiartă în zeamă de varză cu cartofi întregi şi sferturi de curechi murate...
Offf ! îmi lasă gura apă.
Ce să mai zic de papricaşul de oaie, de un gulaş cu cartofi, ori de oaia la cuptor cu cartofi alături, ciobiţa apelpisită dreasă cu ardei iute, ori oaia gătită pe pat de varză creaţă, stropită cu vin şi unsă cu muştar...
Până vă dumiriţi şi alegeţi oaia, vă ofer un argument video, PRIMA EMISIUNE DIN COLECŢIA SAREA ÎN BUCATE, FILMATĂ ÎN 2008.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Mult succes Uica Mihai!