BREVIAR

-->http://www.youtube.com/watch?v=PA_KEHW0rq0

 Jilțul lui Dumnezeu


Scaunul pa care stă Dumnezeu nu e un tron, ci mai degrabă un jilț.
Un jilț de modă veche .
Nu e făcut din lemn scump.
Nu e bătut cu pietre prețioase.
Nu are poleială de aur și nici forme impozante.
Pare mai dergrabă un balansoar vechi căruia i-au fost tăiate tălpicile și e croit din lemn de măr verde necojit. Încheieturile sunt legate intre ele cu sfoară groasă de tei și jilțul nu are o stabilitate grozavă, dar îndeobște Dumnezeu stă nemișcat, sau are gesturi atât de moi și de blânde încât jilțul său nici măcar nu scîrțâie.
Nodurile de rod ale lemnului dau muguri și smicele crude în fiecare primăvară, ba chiar și flori albe, de un alb pur și imaculat, cum nicăieri în univers nu se mai află.Și cum în rai e pururi primăvară, jilțul e tot timpul plin de flori și rămurele verzi.
Dar am uitat să vă vorbesc despre Rai.
De fapt sunt mai multe raiuri izvorând unul dintr-altul, iar Jilțul lui Dumnezeu se află în raiul cel mai de jos.
De fapt acolo în primul rai nu se află nimic, decât jilțul lui Dumnezeu….
… și o mulțime de lucruri.
De fapt toate lucrurile care se pierd pe pământ ajung acolo,
la picioarele lui jilțului.
Dacă în copilărie ți-ai pierdut cheița de la balerina cu arc la care țineai atât de mult, sau bila de la jocul de popice de masă, să știi că le găsești acolo în primul rai, la picioarele
lui Dumnezeu, la fel de noi și de strălucitoare sau la fel de ponosite ca în ziua în care le-ai pierdut.
Dacă ți-ai pierdut tinerețea, dacă ai pierdut ani din viață sau iubirea, orice speranță pierdută, se află acolo.
Toate cele pierdute se află la picioarele lui Dumnezeu.
Și se mai află acolo o mulțime de rugăciuni moarte, rugăciuni care mor pe drum și nu ajung la Dumnezeu.
Toate zac acolo la picioarele jilțului.
Rugăciunea bătrânului care se roagă pentru o iarnă blândă fiindcă nu are lemne indeajuns și rugăciunea tăietorului care îi cere lui Dumnezeu să dea o iarnă grea cu geruri mari ca să poată vinde toate lemnele la un preț bun.
Rugăciunea plugarului care cere ploaie pentru semănăturile sale si și rugăciunea pescarului care cere vreme uscată, bună pentru aruncat năvoadele.
Rugăciunea bolnavului care cere sănătate fiindcă leacurile sunt scumpe și boala grea.
Rugăciunea spițerului care se roagă pentru bolnavi câți mai mulți care să îi cumpere hapurile.
Rugăciunea mamei care se roagă pentru pace și ca să i se întoarcă nevătămat fiul de la oaste.
Rugăciunea generalului care vrea război ca să poată crește în grad.
Și atâtea și atâtea alte rugăciuni care se lovesc una de alta se sugrumă, se încrâncenează și mor fără vlagă la picioarele lu Dumnezeu.
Iar Domnul, privește cu tristețe la picioarele și oftează.
Iar când oftează Dumnezeu mai crește încă un rai deasupra sa și așa cresc raiurile unul dintr-altul, tot mai multe și mai multe și e tot mai greu de ajuns în cel mai de sus, singurul în care curge lapte și miere.Numai sufletele strașnice și înzestrate cu putere răzbesc să se urce pînă acolo.
Se vorbește atăt de mult despre Poarta Raiului și despre Păzitorul ei Sfântul Petru cel care, cu cheile la brâu te caută în catastiful cu fapte și te cântărește și te măsoară amarnic pentru ați da slobozenie în rai.
Nu există așa ceva. Raiul nu are nici ziduri ,nici poartă și mai puțin un păzitor.
Raiul e nemărginit și indefinibil iar Sfântul Petre e un bătrânel cumsecade îmbrăcat în veșminte proaspete, desculț și cu părul pieptănat pe spate.
El veghează ca cei care ajung in rai să nu calce pe lucrurile pierdute, mai ales pe speranțele oamenilor și mai dă din când in când cu mătura de adună rugăciunile moarte și le azvârle in focul Gheenei, căci acolo le este locul.
Dar cea mai importantă îndeletnicire a sa este alta.
De doua ori pe zi, ia un piaptăn făcut din os de plătică și netezește și prefiră barba albă și lunga a lui Dumnezeu.
Iar Domnul astfel primenit zâmbește plin de mulțumire și o lumină caldă ca o baie de aur îi izvorăște din priviri și atunci tot pamântul incremenește și se scaldă în tihnă iar rugăciunile care urcă spre cer în clipa aceea ajung până pe genunchii lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le ia ca pe niște pui de pasăre în palmele sale și le împlinește.
Și atunci se adună toate raiurile, într-unul singur și puțin din mierea și din laptele raiului cel de sus se scurge pe pământ.
Iar sufletele care au purces la Rai se opresc din drumul lor acolo și răsuflă a ușurare.
Dar asta durează doar o clipită, fiindcă domnul inchide ochii,și își așează palmele pe genunchi iar toată lumina de aur se duce și piere.
Iar Sfântul Petru își așează cu grija piaptănul în buzunarul de la piept și pleacă în treaba lui în cel de-al treilea rai unde – gurile rele bârfesc- cică ar fi deschis o crășmă impreună su Sfântul Mihai.
Dar nu-i așa…
Că nu sunt crâșme în rai…

SĂ FIU A DOUA OARĂ DUMNEZEU

Şi dacă ar fi să fie

Să mă-ntrebaţi

Ce-aş vrea să fiu

Vi-aş răspunde c-aş vrea

Să fiu pentru şapte zile

Dumnezeu

Şi-apoi fiind

M-aş apuca de  treabă

În prima zi

L-aş face pe Adam

Înalt

Frumos

Inteligent

După chipul şi asemănarea mea

În ziua a doua

L-aş întreba

Cum vrea să fie

Cerul

Apa

Şi pământul

Şi le-aş face

Aşa cum îi plac lui

În ziua a treia

L-aş pune să frământe lut

Şi să-mi încropească

O Evă

Pe gustul meu

Şi dacă n-o să iasă din prima

Am să-l pun să frământe

Din nou

Şi din nou…

Şi din nou…

În ziua a patra

I-aş lăsa singuri

Să se împreune

Şi să-mi umple pământul

De copii

În ziua a cincea

Aş pleca să mă joc cu copii

Pe câmpiile cu flori

Pe plajele arse de soare

Pe culmile străjuite de brazi

Până ne-am pierde toţi răsuflarea

Adormind beţi de fericire

Sub lună

În ziua a şasea

I-aş urca pe Adam şi Eva

La ceruri

Lăsând pământul în stăpânirea

Copiilor lor

Din care nici unul

Nu se va numi

Cain sau Abel

Iar în ziua a şaptea

M-aş duce şi eu la ei

Şi ne-am odihni

Privind pământul

Pe care l-am făcut.

Şi după aceea

N-aş mai fi dumnezeu…